Eu încep s-o bănuiesc pe Sînziana de magie, pentru că ceva magic mi se întâmplă de fiecare dată când intru în Tărâmul lui Andilandi… Acolo, Ielele, Doamnele, Mândrele, Drăgaicele sau Sânzienele mă prind în vrajă și mă fac să vreau de fiecare dată să mă cufund în lumea lor și să nu mai plec niciodată! Da, da, cu farmece, cu vrăji, cu asta se ocupă Sânziana…
…Sau, pur și simplu, scrie bine. Atât de bine!
Am citit primele două volume din seria Andilandi cu sufletul la gură, iar la finalul lor, m-am întrebat ce poate să mai scrie autoarea astfel încât să-mi mențină interesul? Pentru că, vorbim până la urmă de același scenariu (călătoria unui copil încercat pe Tărâmul Celălalt), și de aceeași protagoniști (cu mici variațiuni). De ce ar fi mai brează cărăușa Ana decât ceilalți cărăuși dinaintea ei, Lucia, Andrei sau Vlad? De ce ar fi mai interesantă călătoria Anei decât cele ale cărăușilor dinaintea ei? Dar, vedeți, tocmai într-un astfel de moment se cunoaște talentul adevărat al unui scriitor extrem de bun. Păi ce face Sânziana? Ia și plimbă Pasărea asta Măiastră dintr-un tărâm în altul cu atâta măiestrie, încât și dacă ar plimba-o la nesfârșit, tot n-ai avea cum să te plictisești. Nici o călătorie nu seamănă una cu alta și nici un cărăuș nu seamănă cu celălalt. Fie că se cheamă Ana sau Vlad sau Andrei sau Mihai, cărăușul ești, de fapt, tu sau eu sau prietenul tău. Fiecare avem încercările noastre, fiecare avem drumul nostru în viață. Câteodată avem puterea de a depăși obstacolele, alteori ne pierdem pe drum, dar toți avem ceva în comun: nevoia de iubire. Nu există nevoie mai mare pe lumea asta decât nevoia de iubire și nu există putere mai mare decât sentimentul de iubire. Eu cred că de fapt acesta este mesajul pe care ni-l transmite Sînziana sau cel puțin, asta am simțit eu citind aceste minunate povești. Se desprinde din rândurile cărților așa o blândețe, o mângâiere, o stare de bine… Se simte o emoție pozitivă în general, pe care eu nu o pot asocia cu altceva decât cu iubirea.
Dar înainte de a deveni prea sentimentală, haideți să vă spun câteva cuvinte despre volumul trei al seriei. Drumul Anei prin Valea Plângerii este mai alert, mai dramatic decât volumul doi. Forțele răului sunt mult mai puternice față de cum le-am lăsat în Aventura gemenilor dincolo de Poiana Vie, Ielele și-au recăpătat o parte din puteri, iar solomonarul Mar este pe cale să-și stabilească supremația în Tărâmul Celălalt. Și asta datorită faptului că, după Lucia și Andrei, mulți cărăuși nu au mai reușit să-și ducă la bun sfârșit misiunea, au căzut în plasa întinsă de Mar și Iele și au dăruit-o pe Andilandi forțelor întunericului. Ana are așadar o misiune foarte grea, iar presiunea este din ce în ce mai mare. Mi-a plăcut tare mult că în acest volum făpturile luminii sunt mai active, încearcă din răsputeri s-o ajute (respectând totuși regulile jocului) pe cărăușă, iar lupta dintre BINE și RĂU este mai acerbă, mai spectaculoasă. Granițele dintre cele două lumi sunt din ce în ce mai firave, acum pe Tărâmul Celălalt pot intra și alți copii, nu doar cei încercați, ceea ce face acțiunea mai periculoasă, dar și mai interesantă. Ana trebuie să depășească sentimentele grele care o încearcă în urma divorțului părinților săi, acest eveniment fiind o povară prea mare pentru umerii fragili ai unui copil de vârsta ei. Sînziana reușește să abordeze un subiect extrem de delicat, dar o face cu finețe și stil de mare scriitor.
Drumul Anei prin Valea Plângerii este un succes pe toate planurile, mi-a plăcut foarte, foarte mult și o recomand cu cea mai mare căldură. Nu-i lăsați pe copii să rateze o astfel de carte, e minunată!
Eu acum vă las pentru că mă așteaptă volumul patru, Zborul lui Petru peste Tărâmul Balaurilor. Am auzit că lucrurile se complică în Tărâmul Celălalt….
Lectură plăcută!
Lasă un răspuns