Vi s-a spus vreodată că fetele trebuie să fie delicate, frumoase, înțelegătoare, ascultătoare, iar băieții trebuie să fie puternici, competitivi, rezistenți, activi? Că fetele ar trebui să se joace cu jucării de fete (păpușile, în majoritatea cazurilor), iar băieții cu jucării de băieți (de obicei, mașini)? Vi s-a spus vreodată că ”nu e frumos pentru o fată” să vorbească urât sau să-și murdărească rochița? Sau că ”băieții nu poartă roz pentru că e o culoare pentru fetițe” ? Ați fost martori unor evenimente în care violența și agresivitatea este trecută cu vederea la băieți sau uneori chiar încurajată, din simplul motiv că ”așa-s băieții”? Vi s-a spus că băieții nu se joacă cu păpuși, că fetele nu joacă fotbal? Și câte și mai câte…..
Poate că nici nu ne dăm seama cât de rău ne fac prejudecățile astea, stereotipurile de gen pe care societatea ni le-a ”predat” și pe care noi le-am învățat cu conștiinciozitate. Aceste stereotipuri sunt atât de adânc înrădăcinate în ființa noastră, încât nici nu ne dăm seama că atitudinea noastră față de un copil sau un om, în general, este în funcție de genul (sexul) pe care acesta îl are. Unele studii efectuate au arătat, de exemplu, că adulții sunt mult mai indulgenți față de copiii-băieți, aceștia fiind mult mai puțin criticați față de fete. De obicei, greșelile băieților sunt atribuite unor factori contextuali, pe când cele ale fetelor- lipsei de competență sau neînțelegerii sarcinilor.
Nu sunt o feministă și nu vreau să victimizez fetele, pentru că sunt de părere că nici băieții nu au parte de un ”tratament” corect atunci când li se spune că sunt ”ca o fetiță” dacă cumva dau semne de ”slăbiciune” (de exemplu dacă plâng sau dacă nu aleargă destul de tare sau dacă nu trag la poartă suficient de tare etc). Cred că ar trebui să ne gândim puțin la atitudinea noastră, la felul în care îi creștem pe copiii noștri și să încercăm să le dezvoltăm abilitățile lor personale, aspirațiile lor și să nu-i tratăm în funcție de sexul lor sau de ”ce spune lumea”.
Ca de obicei, vă voi îndruma spre cărți, pentru că acolo putem găsi, de cele mai multe ori, răspunsuri la întrebările noastre despre un subiect sau altul. Așadar, atunci când vreți să vorbiți cu copiii voștri despre idei preconcepute, despre ”regulile” pe care oamenii le-au inventat despre cum este “normal” să se comporte un băiat, respectiv o fată, citiți-le povești sau lăsați-i pe ei să citească, ca mai apoi să discutați despre ce au citit. Este întotdeauna interesant să afli ce părere are un copil despre un subiect, iar o discuție începută de la o poveste merge de obicei mai ușor și ne învață foarte multe (învățămintele sunt de ambele părți, nu doar pentru copii!).
Vă propun o carte potrivită de la care să porniți, și anume Rochița lui Bill, de Anne Fine. Este o poveste simplă, care nu necesită prea mult efort, dar este o poveste cu un mesaj puternic și care ne pune puțin pe gânduri. E o carte potrivită copiilor peste 6 ani, dar eu recomand a fi citită împreună de părinți și de copii, tocmai pentru a nu lăsa mesajul să scape… Iată, mai jos, pe scurt, despre ce este vorba în carte:
Într-o zi, când Bill se trezește de dimineață, descoperă că este fată. Și cum asta nu ar fi suficient ca să-i strice ziua, mama lui îl obligă să poarte o rochiță roz cu nasturi din sidef. Ce poate fi mai rău decât asta? se întreabă Bill, și pe parcursul zilei va afla…Va afla cât de greu este să fii fată, și pe deasupra să mergi la școală îmbrăcată în rochiță; va afla cum te simți când ești fluierată pe stradă de un băiat; va afla cum te simți când lumea așteaptă de la tine să stai frumos și să nu te murdărești pe rochiță, în timp ce băieții aleargă și se trântesc în noroi. Ziua lui Bill nu va fi perfectă, dar va învăța câteva lucruri despre ce înseamnă să fii fată într-o lume plină de prejudecăți. Cum se va termina ziua lui Bill? Vă las pe voi să descoperiți, cartea o puteți găsi pe site-ul Editurii Paralela 45 , la un preț mai mult decât ok.
Lectură plăcută!
Lasă un răspuns