”Matematica este mai importantă decât literatura. Matematica te face să gândești logic, să-ți pui la contribuție mintea. Formule, calcule matematice, toate își găsesc aplicația în viața de zi cu zi. În schimb, literatura ce te învață? Cai verzi pe pereți. Să visezi aiurea cu ochii deschiși!”- Vi s-a spus vreodată așa ceva? Mie da! Și nu o dată, ci de mai multe ori, și nu de către o singură persoană, ci de foarte multe!
Cei care termină un liceu cu profil real sunt întotdeauna considerați a fi mai deștepți decât absolvenții de uman…În ziua de azi, se pare că avem nevoie mai mult de deșteptăciune, decât de umanitate! Cât mai multe genii pe metru pătrat și cât mai puțini oameni! Nu vreau să intru în disputa asta pentru că nu-și are rostul. Orice om cu capul pe umeri înțelege că nu degeaba avem două emisfere cerebrale! Și da, avem nevoie de amândouă!
Pentru cei care mai au încă dubii, i-aș invita să facă o călătorie în lumea lui Christopher John Francis Boone, eroul din O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții, de Mark Haddon. Christopher are 15 ani, suferă de autism, iubește matematica și științele exacte. Pentru el, totul trebuie să aibă o explicație logică și rațională, să meargă totul după un plan bine stabilit și într-o anumită ordine, iar tot ce deviază de la plan îi provoacă o stare de confuzie, agitație și o durere fizică profundă. Doar exercițiile de matematică îl liniștesc și este as în rezolvarea lor.
Singura problemă nerezolvată din viața lui sunt oamenii. Pur și simplu nu-i înțelege. Pentru Christopher, oamenii sunt derutanți, imprevizibili și periculoși. Christopher nu suportă atingerile (nici măcar cele ale părinților săi) și este lipsit de sentimente. Nu este capabil să relaționeze, iar toate acțiunile sale sunt conduse de o logică riguroasă, aș spune chiar…științifică. Nu înțelege metaforele, dar știe regula de calculare a numerelor prime, cunoaște toate țările lumii și capitalele lor.
Wellington este câinele vecinei sale, pudelul a cărei moarte declanșează întreaga aventură a lui Christopher. Băiatul e hotărât să afle cine l-a omorât pe Wellington și așa începe joaca de-a detectivul. Detaliile investigației sale sunt scrise într-o carte pe care Christopher îl consideră primul său roman polițist!
Ce mi-a plăcut?
O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții este o carte un pic….ciudată. Au trecut câteva zile de când am citit-o și nu știu exact dacă mi-a plăcut sau nu. Cert este că are foarte multe părți bune și mă bucur că am citit-o.
Această carte nu este neapărat despre autism. Nu e nici un roman polițist, chiar dacă este despre o moarte și o investigație. Eu am perceput această carte ca fiind despre ce înseamnă să fii diferit și ce înseamnă să ai o altă viziune asupra vieții, alta decât cea considerată ”normală”. Am ”văzut” prin această carte cum ar fi viața dacă realitatea ar fi doar rațiune și logică. Nu știu dacă ar fi mai bună o lume fără sentimente, Christopher nu pare a suferi, pentru el așa este existența lui și o ia ca atare. Să n-o mai lungesc însă și să vă spun ce mi-a plăcut la această carte:
1. Titlul cărții mi s-a părut excelent. Prea lung pentru un titlu obișnuit, dar suficient cât să incite. Pe mine, cel puțin, m-a făcut curioasă și m-a atras să o răsfoiesc. Deci, aș putea spune că și-a făcut treaba!
2.Christopher mi s-a părut un personaj foarte credibil. Autorul reușește să păstreze același ton de la un capăt la altul al romanului și asta îl face foarte convingător.
3.Umorul. Deși este o carte extrem de serioasă și deși Christopher insistă că ”această carte nu va fi o carte amuzantă. Nu știu să spun glume pentru că nu le înțeleg”, mie mi-a adus zâmbetul pe buze. Am perceput un umor deștept și emoționant, dacă se poate spune așa ceva despre umor….
4. Logica lui Christopher și felul lui de a analiza orice. Christopher e un băiat foarte deștept și e o plăcere să-i asculți explicațiile științifice, semnele grafice și analizele raționale. El spune întotdeauna adevărul și vede lucruri pe care noi, de cele mai multe ori, nu le vedem.
Ce nu mi-a plăcut?
Mi s-a părut, pe alocuri, o lectură un pic mai dificilă datorită faptului că sunt multe explicații științifice. Cu toate astea, recunosc că multe din ele au fost informații de cultură generale, bune de știut. Cred că prima parte a cărții a fost mai bună decât partea a doua și cred că ar fi putut fi un pic mai scurtă.
Recomand însă cartea, consider că O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții merită citită, tocmai pentru că este un pic… altfel.
Lectură plăcută!
Lasă un răspuns