Micuțul Nicolas, o carte tare haioasă pentru băieți

Am îndrăgit cartea asta din momentul în care am deschis-o și am început să citesc primele rânduri. Pot spune că are un farmec aparte. Limbajul ștrengăresc folosit de Rene Goscinny și ilustrațiile absolut încântătoare ale lui Jean-Jacque Sempe fac o echipă excelentă, iar rezultatul este irezistibil. O carte despre copilărie, despre trăsnăi făcute la școală, dar și despre prăjituri făcute în casă. Micuțul Nicolas este o carte cu multe pozne și mult umor pe care o recomand cu căldură.

Despre ce e vorba în Micuțul Nicolas

Micuțul Nicolas nu urmărește un fir al poveștii și capitolele nu au neapărat o continuitate. Cartea este o culegere de povești amuzante din viața de zi cu zi ale lui Nicolas.

Aventurile lui Nicolas stârnesc râsul și este imposibil să nu te regăsești în vreuna din pățaniile sale. În fiecare clasă există o gașcă de copii șturlubatici, zvăpăiați, care fac numai boacăne. Micuțul Nicolas face parte dintr-o asemenea gașcă, împreună cu Rufus, Aristide, Eusebiu, Gil, Lothar și Achim. Cu ei, fiecare activitate se termină cu o răfuială, se ciorovăiesc și se pocnesc într-o veselie, dar se distrează grozav împreună. Intenția copiilor este una bună, ei nu vor s-o supere pe doamna învățătoare, dar reușesc tot timpul să facă tocmai pe dos.

Toate certurile și luptele dintre copii sunt spuse cu umor și farmec. Sunt descrise cu multă ironie, astfel încât nu le iei prea în serios. Recunosc faptul că ilustrațiile comice contribuie și ele semnificativ la imaginea de ansamblu, astfel că sfârșești prin a râde și nicidecum prin a fi deranjat de pumnii pe care și-i împart năzdrăvanii. Comparând-o cu Jurnalul unui puști, unde limbajul este unul foarte urât (din punctul meu de vedere), Micuțul Nicolas este o delicatesă. Aș compara-o mai bine cu Habarnam, mi s-a părut că seamănă mai mult cu omuleții certăreți și haioși din acea poveste.

Iată și câteva imagini din carte, ca să vă faceți o idee:

Concluzie

Micuțul Nicolas este o carte cu și pentru băieți. În carte apare doar o singură fată, Luiza, care nu are un comportament prea frumos. Dar nu contează, pentru că oricum Nicolas o să se căsătorească cu ea mai târziu:) Cred că școala unde învăța Nicolas este o școală numai pentru băieți, ceea ce explică faptul că în aventurile din carte apar  doar băieți.

Mie mi-a plăcut tare mult această cărticică și pot spune că m-am distrat copios. Am savurat fiecare capitol, fiecare nouă trăsnaie a protagoniștilor noștri, în frunte cu Micuțul Nicolas. I-am urmărit chiulind de la școală, i-am văzut că nu sunt deloc cuminți atunci când profesorul lipsește din clasă sau se încaieră pe terenul de fotbal. L-am spionat și pe Nicolas, atunci când a avut o mică tentativă să-și ia lumea în cap și să plece de-acasă. Apoi m-am liniștit când am văzut că-și dă seama că treaba asta cu plecatu’ nu e pentru el. Lasă că poate mai încearcă el și mâine:)

Sunt mai multe cărți în serie, le recomand cu mare drag.

Lectură plăcută!

Citește și: Top 50 de aventuri, de Pierdomenico Baccalario și Tommaso Percivale