Am îndrăgit cartea asta din momentul în care am deschis-o și am început să citesc primele rânduri. Pot spune că are un farmec aparte. Limbajul ștrengăresc folosit de Rene Goscinny și ilustrațiile absolut încântătoare ale lui Jean-Jacque Sempe fac o echipă excelentă, iar rezultatul este irezistibil. O carte despre copilărie, despre trăsnăi făcute la școală, despre prăjituri făcute în casă, o carte cu multe pozne și mult umor.
Micuțul Nicolas nu urmărește un fir al poveștii. Capitolele nu au neapărat o continuitate, cartea fiind o culegere de povești amuzante din viața de zi cu zi al protagonistului principal, Nicolas.
Aventurile lui Nicolas stârnesc râsul și este imposibil să nu te regăsești în vreuna din pățaniile sale. În fiecare clasă există o gașcă de copii șturlubatici, zvăpăiați, care fac numai boacăne. Micuțul Nicolas face parte dintr-o asemenea gașcă, împreună cu Rufus, Aristide, Eusebiu, Gil, Lothar și Achim. Cu ei, fiecare activitate se termină cu o răfuială, se ciorovăiesc și se pocnesc într-o veselie, dar se distrează grozav împreună. Intenția copiilor este una bună, ei nu vor s-o supere pe doamna învățătoare, dar reușesc tot timpul să facă tocmai pe dos.
Toate certurile și luptele astea între copii sunt spuse cu așa un umor și un farmec, încât nu deranjează absolut deloc. Sunt descrise cu multă ironie, astfel încât nu le iei prea în serios. Recunosc faptul că ilustrațiile comice contribuie și ele semnificativ la imaginea de ansamblu, astfel că sfârșești prin a râde și nicidecum prin a fi deranjat de pumnii pe care și-i împart năzdrăvanii. Comparând-o cu Jurnalul unui puști, unde limbajul este unul foarte urât (din punctul meu de vedere), Micuțul Nicolas este o delicatesă. Aș compara-o mai bine cu Habarnam, mi s-a părut că seamănă mai mult cu omuleții certăreți și haioși din acea poveste.
Iată și câteva imagini din carte, ca să vă faceți o idee:
Concluzie
Micuțul Nicolas este o carte cu și pentru băieți. În carte apare doar o singură fată, Luiza, care nu are un comportament prea frumos. Dar nu contează, pentru că oricum Nicolas o să se căsătorească cu ea mai târziu:) Cred că școala unde învăța Nicolas este o școală numai pentru băieți, ceea ce explică faptul că în aventurile din carte apar doar băieți.
Mie mi-a plăcut tare mult această cărticică și pot spune că m-am distrat copios. Am savurat fiecare capitol, fiecare nouă trăsnaie a protagoniștilor noștri, în frunte cu Micuțul Nicolas. I-am urmărit chiulind de la școală, i-am văzut că nu sunt deloc cuminți atunci când profesorul lipsește din clasă sau se încaieră pe terenul de fotbal. L-am spionat și pe Nicolas, atunci când a avut o mică tentativă să-și ia lumea în cap și să plece de-acasă. M-am liniștit însă când am văzut că-și dă seama că treaba asta cu plecatu’ nu e pentru el. Lasă că poate mai încearcă el și mâine:)
O recomand cu mare drag și cred că ar fi potrivită copiilor peste 10 ani.
Lectură plăcută!
Lasă un răspuns