• Skip to primary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar

Bucuria Lecturii

blog de lectură

  • Home
  • Noutăți
    • Noutăți cărți
    • Concursuri
    • Interviuri
    • Povești copii
    • Altele
  • Recenzii
    • 0-6 ani
    • 7-9 ani
    • 10-12 ani
    • 13-15 ani
    • 16+ ani
  • Liste cărți
  • Dezvoltare personală
    • Cărți dezvoltare personală
    • Parenting
    • Activități, jocuri și jucării copii
    • Călătorii
  • Despre noi
You are here: Home / Recenzii / 0-6 ani / Erus și Valea Răbdării, de Alec Blenche

Erus și Valea Răbdării, de Alec Blenche

By Raluca Leave a Comment

erus si valea rabdarii

Erus era fiul regelui din Regatul Vântului. El era un ”băiat simpatic foc și mereu pus pe șotii, un pic cam răsfățat, un pic înfumurat și răutăcios”. Erus trăia bine mersi în regat, se juca și colinda regatul împreună cu alți copii de vârsta lui. Regatul Vântului nu era un regat oarecare, ci era un regat în care pădurile erau din broccoli, țelină, morcovi sau morcovi și copiii erau sănătoși și voioși pentru că se hrăneau numai cu fructe și legume.

Dar, într-o zi, când și-a făcut apariția în regat Sucre, un băiat care mânca numai dulciuri și tot felul de zaharurui, lumea din Regatul Vântului s-a schimbat complet. Legumele și fructele au dispărut și Soarele a încetat să mai apară pe cer. Cu așa o situație disperată, regele îl trimite pe Erus, împreună cu niște înțelepți, la Muntele Soarelui pentru a vedea de ce acesta nu mai răsare. Ca să ajungă însă acolo, Erus trebuie să străbată Valea Răbdării, o vale care îi va pune răbdarea la încercare, va învăța multe lucruri folositoare, dar se va și distra și cânta.

De ce recomand Erus și Valea Răbdării

Erus și Valea Răbdării este o carte plină de învățăminte și povețe. Copiii pot învăța cât de important este să ai o alimentație sănătoasă, cât de importante sunt familia și prietenii și, nu în ultimul rând, cât de important este să ai  răbdare.

Povestea este construită ca un basm, dar un basm în care nu apar personaje negative și nimeni nu trebuie să se lupte sau să se bată pentru ceva. Deci, fără violență! Singura ”bătălie” pe care o dă Erus este cea cu el însuși, atunci când învață să aibă răbdare.

Erus și Valea Răbdării este o poveste frumoasă, folosește cuvinte simple, pe înțelesul tuturor copiilor, pentru a transmite valori importante. Mi-ar fi plăcut însă să aibă mai multe momente hazlii. Autorul s-a concentrat foarte mult pe partea moralizatoare, pe acordarea de povețe, pierzând puțin la capitolul ”aventură”.

Băiatul meu s-a distrat de minune la capitolul în care Erus îi întâlnește pe Pac și Mac, doi iepurași tare haioși. Mi-ar fi plăcut mai multe astfel de momente. Per ansamblu însă, Erus și Valea Răbdării este o poveste frumoasă, de la care copiii au multe ce învăța. Cartea cuprinde și trei cântecele simpatice care pot fi ascultate pe site-ul oficial al cărții.

Nu pot încheia fără să spun ceva despre ilustrațiile cărții, care sunt absolut minunate. Sunt pline de culori și foarte expresive. Ne-au plăcut foarte, foarte mult! 

erus si valea rabdarii

Recomand Erus și Valea Răbdării mai ales copiilor de 4-7 ani. Cred că este foarte bună pentru clasa pregătitoare și clasa întâi, se citește foarte ușor.

Lectură plăcută!

Filed Under: 0-6 ani, 7-9 ani Tagged With: alimentație sanatoasa, cărți despre răbdare, clasa pregătitoare/ clasa întâi

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Primary Sidebar

Cărți pe subiecte

A

Adolescenți  Adulți Al doilea război mondial Alimentație sănătoasă  Amuzante  Animale  Autism  Autobiografie/ Biografie  Autori români  Aventură și mister 

B

Băieți   Bestseller   Bullying   Bunătate și generozitate 

C

Câini  Călătorii în timp   Clasa pregătitoare/clasa întâi Corpul uman Crăciun Crime

Cultură generală

Curaj

D

Dark fantasy   Dependențe  Depresie Detectivi Dezvoltare personală   Discriminare  Dinozauri   Dislexie  Dragoste

E

Emoții 

F

Fantasy   Fantome   Familie   Fete curajoase și deștepte  Ficțiune istorică   Fotbal   Frați/Surori  Frică  Furie 

G

Grafice Greșeli

H

Halloween Horror

I / Î

Idei preconcepute  Ilustrate   Imaginație Imigranți Intrigi sângeroase  Invenții   Interzise sau controversate  Istorie  Încredere

J

Jocuri pe calculator   Jurnale

L

Lecții de viață Lupi

M

Magie Mamă-fiică  Manga Moarte Monstruleți

N

Natură  Noapte-bună  Non-ficțiune

O

Optimism  Orfani

P

Paranormal Parenting Paris Perfecțiune  Pisici  Poezii  Polițist Pozne și năzbâtii   Premiate  Prietenie   Prieten imaginar

R

Rasism  Război Romantice

S / Ș

Supraviețuire Suspans  Școală

T

Tați  Thriller  Timiditate  Toleranță Trenuri

V

Vampiri Vrăjitoare

Z

Zâne    

Toate drepturile rezervate © 2025 · Metro Pro pe Genesis Framework · WordPress · Log in