Toate lucrurile frumoase se termină repede. Asta am simțit noi în weekendul care tocmai s-a încheiat. Pe o vreme ploioasă și friguroasă, într-o căsuță încântătoare de la Muzeul Satului (Casa Saschiz), ne-am încălzit sufletele cu povești și basme frumoase românești, ne-am distrat creând mici opere de artă, am mâncat pâine cu dulceață și ne-am delectat cu suc de mere proaspăt.
În prima zi, sâmbătă, 18 noiembrie 2017, ne-am imaginat cum ar fi viața noastră dacă nu ar exista televizoare, tablete și telefoane. Am uitat pentru o oră și jumătate de personajele de la Disney Channel, am făcut abstracție de youtube, facebook și alte minunății de acest gen și am redescoperit lumea basmelor românești. Am lecturat astfel o poveste foarte dragă mie pentru că îmi amintește de propria-mi copilărie și de zilele minunate petrecute în sat, la bunici, Tei-Legănat. Copiii au făcut cunoștință cu Tei-Legănat, Strâmbă Lemne, Sfarmă Piatră și Statu-Palmă-Barbă-Cot prin intermediul tehnicii Kamishibai, cunoscut și ca „teatrul japonez de hârtie”, care este o metodă de educație non-formală ce ajută la dezvoltarea empatiei, atenției și a capacității de a povesti. Lectura a făcut parte din scenariul șezătoarei, în cadrul căruia am desfăcut porumb, am confecționat ciucurei și broșe din ață și am citit ghicitori și poezii românești. Ghicitorile au fost deliciul copiilor, aceștia întrecându-se în dezlegarea micilor mistere.
Duminică, 19 noiembrie 2017, am încercat să vedem dacă televizorul și jocurile pe calculator ne-au schimbat în vreun fel viața. Copiii au vizitat instalațiile de tehnică populară din Muzeul Satului (teascul pentru ulei, presele pentru struguri, teascul pentru zdrobit mere), apoi s-au întors în căsuță pentru o nouă rundă de povești și distracție. Am citit împreună Atacul televizoarelor, de Victoria Pătrașcu și am tras concluzia împreună că televizoarele astea sunt cu adevărat …periculoase!!! Am discutat pe marginea poveștii cu ajutorul Pălăriilor gânditoare, o metodă de educație non-formală care încurajează interactivitatea copiilor și exprimarea opiniilor și ne-am distrat confecționându-ne propriile pălării sclipicioase. Și asta nu a fost tot pentru că, pe tot parcursul atelierului am gustat pâine cu gem și am băut suc proaspăt de mere.
Au fost două zile pe cinste în care ne-am simțit minunat! Mulțumim participanților și vă mai așteptăm și la următoarele ateliere:
25-26 noiembrie 2017- Obiceiuri și tradiții de Sf Andrei
9-10 Decembrie 2017- Reinventarea poveștilor clasice și descoperirea poveștilor moderne românești
16-17 Decembrie- În așteptarea lui Moș Crăciun. E timpul poveștilor și legendelor românești de iarnă
Înscrieri:
telefon: 0723 378 911
e-mail: programe.culturale@muzeul-satului.ro.
Responsabili proiect: Cornel Dumitrescu/Andreea Majuru
Lasă un răspuns