Iată o carte pe care am citit-o cu zâmbetul pe buze de la prima la ultima pagină! Costumul Nici-Nu-Contează reunește două povestiri și un poem, toate amuzante, foarte ușor de citit și pline de energie. Povestioarele sunt minunate pentru a le citi seara înainte de culcare copiilor voștri, vă garantez o distracție pe cinste! E bine însă și să discutați pe marginea poveștilor, pentru că ele vin la pachet cu niște mesaje foarte drăguțe și foarte utile pentru cei mici.
Despre ce este vorba în Costumul-Nici-Nu-Contează
Prima povestire, Costumul-Nici-Nu-Contează este despre Max, un băiat de șapte ani care-și dorește tare mult un costum numai al lui, pe care să-l poarte Tot-anul. În jurul lui, toată lumea purta costum, el fiind singurul care purta pulover și pantaloni. Dar iată că într-o zi, apare poștașul cu un colet tare interesant….Ce-o fi oare înăuntru? Da, ați ghicit, era un costum nou-nouț, galben-ca-muștarul. Tatăl său e hotărât să-l poarte el la serviciu a doua zi, însă se gândește că e prea fistichiu pentru birou, se gândește ce va spune lumea despre un costum așa de neobișnuit și hotărăște să nu-l mai poarte. Îl dă astfel mai departe fiului cel mai mare, Paul, să-l poarte el. Noroc că mama Nix e pricepută la croitorie și-l modifică astfel încât să-i fie bun acestuia. Dar… surpriză! Și acesta e prea preocupat de ce vor spune ceilalți când îl vor vedea îmbrăcat în costum și-l dă mai departe fratelui său, Emil. Și uite așa, costumul ajunge pe rând pe la toți frații lui Max (șase în total), și toți sunt atât de îngrijorați de ceea ce cred alții despre îmbrăcămintea lor, încât costumul (tăiat și modificat de atâtea ori) ajunge într-un final la Max. Bucuros nevoie mare, el îmbracă costumul și nimic altceva nu mai contează pentru Max, pentru că și-a primit darul mult așteptat. Îmbrăcat în costum, Max merge pe bicicletă, mulge vacile, se duce la săniuș, se plimbă prin ploaie și nu se gândește absolut deloc la ce spun ceilalți despre el. Tocmai datorită acestui mod de gândire diferit, Max ajunge să fie admirat de toți, așa, în costumul lui galben-ca-muștarul. O lecție foarte drăguță, spun eu, pe care ar trebui s-o învățăm noi adulții, în primul rând, pentru că noi suntem cei care le înnăbușim identitatea copiilor și-i facem să devină oițe ascultătoare în turmă…
Cea de-a doua povestire, Bucătăria Doamnei Cherry este la fel de frumoasă și de amuzantă. Doamna Cherry este o gospodină perfectă, care face prăjituri minunate și are grijă ca toată casa să fie curată și toate lucrurile la locul lor. ea este ajutată (fără să știe, bineînțeles) de spiridușii Frigirece, Coace-Tot, Spalărufe, Calcătot și alții, care își fac treaba cu spor și drag. Asta până într-o zi când spiridușii se plictisesc de sarcinile lor și vor să le schimbe între ei. Bate-Ouă vrea să calce rufele, Calcătot vrea să facă gaufre și uite așa, când doamna Cherry iese pentru puțin timp din bucătărie, lucrurile o iau razna… Mesajul este că nu ne pricepem toți la toate și e ok așa. Fiecare cu specialitatea lui, cu talentele sale, suntem diferiți și e bine că este așa:)
În poemul Cartea Paturilor de la finalul cărții, Sylvia Plath face un elogiu paturilor care, spune ea, sunt de mai multe feluri: paturi-rachete, paturi-bufet, paturi- de-eschimoși, paturi-de-buzunar și câte și mai câte. Patul alb, în care înainte de culcare, mama îți dă o sărutare, poate fi ciudat, minunat, în funcție de imaginația fiecăruia și de….cartea citită în pat!
Recomand cu căldură aceste povestioare, eu cred că cel mai potrivite sunt pentru copiii până-n 7 ani!
Cartea se găsește pe cărturești.ro.
Lectură plăcută!
Lasă un răspuns