Cine spune că prietenii imaginari nu trăiesc și ei de-adevăratelea? Cine spune că ei nu au sentimente, că nu suferă când nu sunt băgați în seamă? Cine spune că pe ei nu-i doare atunci când toți îi ignoră sau mai rău… atunci când nimeni nu-i vede? Cine spune că nu există o lume a prietenilor imaginari? O lume cu aceleași drame și bucurii ca cele din lumea oamenilor obișnuiți? O lume în care prietenii imaginari au și ei prieteni imaginari, merg la întâlnirile ”Imaginarii anonimi” , trec pe la Biroul de repartiție și completează Formulare de plasament pentru a fi imaginați în funcție de aptitudinile lor, își schimbă forma în funcție de cum sunt imaginați și multe altele…
Cine spune că toate astea nu sunt de-adevăratelea, probabil (nu probabil, ci cu siguranță) că nu a citit Confesiunile unui prieten imaginar, o carte de la care învățăm despre puterea imaginației și despre importanța lucrurilor nevăzute fără de care viața ar fi mai puțin frumoasă.
Despre ce e vorba în Confesiunile unui prieten imaginar
Jacques Papier este un băiat obișnuit, asta până își dă seama că el de fapt…nu există. Sau, pardon, există, dar doar în imaginația lui Fleur, fetița pe care el o credea a fi sora lui geamănă. Această descoperire îi dă lumea peste cap și-l face să-și pună întrebări existențiale:
”Am încercat să vizualizez cum s-ar frânge inima mea imaginară, în cazul în care aș avea una. Ar arăta ca un glob cu fulgi de nea crăpat, din care se scurge încet apa, sau ca un balon spart? Ca panglica ruptă după ce s-a terminat cursa, ori ca limbile unui ceas stricat care nu mai poate arăta ora exactă?”.
Jacque o iubește pe Fleur, și pe mama, și pe tata, și locul lui la masă, și patul lui suprapus, și periuța lui de dinți, iar descoperirea asta strică totul! Când vine însă vremea să se despartă de Fleur, crede că și-a găsit în sfârșit libertatea și și-a câștigat dreptul la o viață a lui personală…Dar planurile lui sunt încurcate când își dă seama că este imaginat de un alt băiețel, apoi de o fetiță, apoi iar de un băiețel…
Călătoria lui Jacques prin lume, alături de copiii ce și-l imaginează este una plină de farmec! Se joacă cu Pierre de-a bandiții și domnițele la ananghie. O ajută pe Merla să-i convingă pe părinții ei să-i cumpere un câine adevărat. Îl ajută pe Bernard să-și învingă teama și să se transforme dintr-un băiat invizibil la școală într-un băiat popular. Se întâlnește cu alți prieteni imaginari (printre care Văcărița Patinatoare, Baubau, Domnul Pomană sau Șoseta Împuțită) și trece prin multe alte peripeții.
De ce o recomand
Confesiunile unui prieten imaginar este o poveste scrisă cu umor, cu sensibilitate și MULTĂ imaginație. Este o carte cu mesaje pozitive, care ne îndeamnă să ne bucurăm de lucrurile mărunte și să vedem în fiecare copil ”acel ceva special” pe care fiecare îl are:
”Dacă ne-am vedea, dacă ne-am vedea într-adevăr unii pe alții, n-am putea să nu credem că oricare și fiecare dintre noi este minunat. (…) Dar ce am eu special?m-am întrebat. Presupun că nu poți să-ți dai întotdeauna seama de lucrurile astea de unul singur. Poate pentru că ești prea aproape, ca o floare care se uită în jos și crede că este doar o tulpină. Cred că cel mai important este să crezi că ești special. Și că oamenii apropiați văd asta în mult mai multe feluri decât ți-ai putea imagina tu vreodată.”
O recomand din toată inima, Confesiunile unui prieten imaginar este o carte MI-NU-NA-TĂ, potrivită pentru copii de la +9ani!
Lectură plăcută!
Citește și: 9 lecturi pentru 10-12 ani pe care să le citești pe îndelete
iorares gabriel says
Povestea esuperba