Marșul morții prin Rusia este jurnalul unui deportat în Siberia și drumul său la întoarcere spre casă. Experiențele lui Herrmann ca prizonier de război în Uniunea Sovietică au fost devastatoare, caracterizate prin brutalitate indiferentă, maltratări și amenințarea mereu prezentă a bolilor. Disprețul gardienilor sovietici era palpabil. După cum s-a plâns Herrmann: „De acum, nu mai eram ființe umane. Nu mai eram nimic.”
Cine a fost Lothar Herrmann, eroul cărții?
Lothar Herrmann s-a născut în 1920 în Breslau (în Polonia actuală). Rămas în grija tatălui după divorțul părinților, Herrmann a fost ucenic în meseria de meșter decorator și pictor de biserici. La 20 de ani este trimis la Serviciul de muncă al Reichului (RAD), un stadiu premilitar de 5 luni, după care este înrolat în artileria de munte. În 1941 pleacă pe front cu o unitate de artilerie, care străbate Austria, Ungaria și România și se stabilește la granița cu Basarabia. Datorită unor probleme de sănătate, nu luptă efectiv pe câmpul de război timp de 3 ani.
În 1944 luptă pe front împotriva sovieticilor și este promovat comandant de tun. După 23 august 1944, când armata română iese din alianța cu Germania, unitatea lui începe retragerea prin România, însă dincolo de Miercurea Ciuc, echipa sa este capturată și predată sovieticilor.
Viața ca prizonier de război
Prizonierii de război germani sunt duși pe jos într-un marș al morții spre Brașov, flămânzi, însetați și dezbrăcați. Cei care ieșeau din linie pentru apă sau pentru a fura câțiva știuleți de porumb erau împușcați pe loc, o șansă pentru cei rămași în viață de a jefui cadavrele, luându-le pantalonii sau opincile cu care să-și acopere trupurile înfrigurate, murdare și gârbovite.
După 2 săptămâni sunt urcați în marfare și transportați pe malul Mării de Azov fără mâncare și apă, în ger. Ajunși în lagăr, sunt puși să lucreze într-o fabrică de muniție, iar după terminarea războiului sunt duși să muncească la un colhoz până în octombrie 1945.
Sunt mutați apoi în bazinul minier Donețk, unde Lothar va lucra într-o carieră de piatră. Rațiile de mâncare depindeau de productivitatea redusă, astfel că foametea cumplită făcea ravagii. Lothar se folosește de abilitățile de vopsitor și zugrăvește o fabrică de pâine (de unde poate lua pâine să-și completeze mesele frugale), apoi apartamentul unui locotenent rus.
Lothar profită și evadează, mergând trei zile cu marfarul și pe jos pe câmpuri. Este prins de miliția rusă într-o gară și dus în sudul Ucrainei, unde este internat într-un lagăr de muncă. Lothar lucrează în diverse locuri ca zugrav și vopsitor, beneficiind de mici avantaje.
Eliberarea va veni abia în octombrie 1949, când Lothar se întoarce în Garmisch-Partenkirchen, după o miniaventură în Germania de Est. În 2016 scrie această carte cu ajutorul jurnalistului Klaus Willmann.
De ce recomand Marșul morții prin Rusia?
Istoria nu trebuie uitată, iar fiecare generație are datoria să cunoască ce s-a întâmplat înaintea ei. Cărțile de istorie te ajută să descoperi ce s-a petrecut cu mulți ani înainte ca tu să te naști, dar și să înțelegi mai bine anumite evenimente din prezent pentru că istoria se repetă.
Marșul morții prin Rusia este o carte dureroasă, dar utilă, pe care trebuie neapărat s-o citești. Scrisă cu emoție, dar și cu obiectivitate, povestea este tulburătoare și te face să-ți dai seama cât de norocos ești de viața pe care o trăiești.
Marșul morții prin Rusia poate fi comandată de pe site-ul meteorpress.ro.
Lectură plăcută!
[…] Dacă vrei să citești și alte cărți despre al doilea război mondial, încearcă Marșul morții prin Rusia. […]