Statele Unite ale Americii, anii 60, orașul Jackson, statul Mississippi. Segregare rasială, convenții sociale ipocrite, drepturi civile inegale. Albii superiori negrilor, iar bărbații superiori femeilor. Negrii și albii nu au voie să împartă aceleași cișmele, aceleași cinematografe, restaurante sau toalete. Negrii trebuie să le cedeze scaunul în autobuz albilor, altfel sunt bătuți sau arestați. Negrii nu au acces la bibliotecile albilor, nu au voie să meargă la aceleași școli ca și albii sau nu au voie să fie înmormântați în același cimitir ca și albii.
Femeile de culoare lucrează ca slujnice în casele albilor, le cresc, îngrijesc și iubesc copiii albi, care mai apoi învață de la albi să disprețuiască negrii. Sau în cel mai bun caz, să-i considere inferiori albilor. Servitoarele nu au voie să folosească aceeași toaletă cu stăpânii casei, nu au voie să mănânce cu aceleași tacâmuri ca stăpânii casei, nu au voie să se plângă de căldură sau oboseală. Dar servitoarele le cunosc toate secretele albilor și ar avea multe de povestit dacă le-ar întreba cineva…
Și iată că se găsește și acel ”cineva”: Skeeter, o tânără femeie albă, al cărei vis este să devină jurnalistă. Aceasta e hotărâtă să le ia interviuri slujnicelor prietenelor ei. Să le întrebe cum este să servești în casele albilor, cu cât sunt plătite, cum sunt tratate, cum e cu closetele construite special pentru negrii în garaj. Despre toate astea, cu bune și rele. Doar că nu este totul atât de simplu pentru că nu se găsește nimeni care să vrea să spună ”de-adevăratelea” ce înseamnă să fii o servitoare de culoare într-o casă de albi. Și totuși….
De ce recomand Culoarea sentimentelor?
Culoarea sentimentelor este o carte despre puterea de a schimba concepții învechite și de a dărâma norme și conduite sociale aberante. Este o carte despre curajul de a-ți face auzită vocea și de a-ți depăși condiția socială. Este o carte despre noi începuturi. De aceea o recomand cu mare drag atât adolescenților, cât și adulților.
Mi-a plăcut foarte tare romanul pentru că nu judecă, nu aruncă piatra, ci doar spune niște fapte. Autoarea reușește foarte bine să recreeze atmosfera anilor ’60 și viața familiilor americane din acea perioadă, cu toate convențiile sale sociale. Vorbește clar și răspicat despre condiția socială a negrilor și segregarea raselor, însă are grijă să nu lase deoparte subiecte precum condiția socială a femeilor acelor vremuri, rigorile și preconcepțiile legate de rolul femeii în societate. Visul oricărei femei trebuia să fie ”copii frumoși și sănătoși, un soț de care să am grijă, aparatură de bucătărie nouă și strălucitoare, pe care s-o folosesc la gătitul unor mese gustoase, dar sănătoase”.
Chiar dacă vorbește de subiecte tabu și este o carte serioasă, Culoarea sentimentelor are și umor. Felul în care vorbesc servitoarele și unele situații povestite stârnesc zâmbete. Nu este o carte lacrimogenă, ba dimpotrivă.
Ecranizarea romanului și succese literare înregistrate
Culoarea sentimentelor este ceea ce se cheamă un fenomen literar. Este o carte care a fost respinsă de aproape de 50 de editori și agenți. Dar când a fost publicată de Penguin Group, a fost primită cu un entuziasm extraordinar de librării, cluburi de carte, bloggeri și critica literară. Definită drept „magică“, „irezistibilă“, „plină de umor“, Culoarea sentimentelor s-a menținut în New York Times Best Sellers List timp de doi ani și s-a vândut în peste 7 milioane de exemplare doar în Statele Unite.
Și cum era de așteptat, în 2011 a apărut și o ecranizare a romanului. Filmul a fost nominalizat la premiile Oscar din 2012 și are o distribuție remarcabilă. Emma Stone, Viola Davis și Octavia Spencer sunt toate actrițe foarte talentate. Octavia Spencer chiar a câștigat Oscarul pentru rolul din acest film. Așa că de-abia aștept să văd și eu filmul!
Dar până atunci, vă doresc vouă lectură plăcută!
[…] recomand și pentru ideile dezbătute, pe de o parte rasismul și ideile preconcepute despre rasă și culoarea pielii, iar pe de altă parte relația extrem de puternică ce se naște între o mamă și fiica ei. […]