• Skip to primary navigation
  • Skip to content
  • Skip to primary sidebar

Bucuria Lecturii

blog de lectură pentru copii și adolescenți

  • Home
  • Noutăți
    • Noutăți cărți
    • Concursuri
    • Interviuri
    • Povești copii
    • Altele
  • Recenzii
    • 0-6 ani
    • 7-9 ani
    • 10-12 ani
    • 13-15 ani
    • 16+ ani
  • Dezvoltare personală
  • Ce facem când nu citim
    • Activități, jocuri și jucării copii
    • Călătorii
  • Despre noi
Sunteţi aici: Acasa / Recenzii / 13-15 ani / Câinele care a salvat lumea, o carte plină de imaginație

Câinele care a salvat lumea, o carte plină de imaginație

By Raluca Lasă un comentariu

Câinele care a salvat lumea

Un viitor fără câini este unul gri și trist. Dacă tu ai ști că acesta este viitorul care te așteaptă, ai călători în timp ca să poți salva prezentul? Doi prieteni și un câine tocmai asta au făcut în originala poveste Câinele care a salvat lumea.

Despre ce e vorba în Câinele care a salvat lumea

Georgie și Ramzy sunt prieteni și-și petrec majoritatea timpului împreună. Viața lor este una obișnuită, ca a unor copii normali de 11 ani. Dar, când fac cunoștință cu misterioasa doamnă dr. Pretorius, cei doi sunt angrenați într-o aventură cu totul neobișnuită care le va schimba viața.

Într-o zi, când cei doi prieteni se plimbau pe plajă cu câinii lor preferați de la adăpostul de câini, destinul le scoate în față o doamnă ciudată, care-și spune dr. Pretorious. Printr-un șiretlic care ni se dezvăluie mai târziu în carte, aceasta îi convinge pe copii să o urmeze în casa ei ciudată, ca să participe la un experiment ciudat. Deși copiii știu că nu ar trebui s-o urmeze, aceștia se duc la ea acasă, iar acolo vor avea parte de un lung șir de întâmplări neobișnuite.

Ei vor descoperi că pot călători în viitor cu ajutorul unui joc de Realitate Virtuală. Așa vor afla numerele câștigătoare la loto din viitor, vor avea de furcă cu niște scorpioni creați cu inteligență artificială și vor avea ocazia să salveze lumea de la o epidemie fatală.

De ce o recomand

Câinele care a salvat lumea este o combinație foarte reușită de aventuri și science-fiction. Citind cartea, ideea de a călători în viitor pare foarte posibilă, iar întreaga poveste este foarte credibilă. Plină de fantezie, cu subiecte serioase dezbătute, dar și cu un umor bine dozat, cartea este o poveste originală și foarte isteață. Ea are tot ce-i trebuie ca să fie pe placul copiilor: situații comice, un scenariu de film, personaje haioase (mătușa cea furioasă a lui Ramzy e super tare) și aventuri nebune, nebune.

Personajele sunt bine conturate și te atașezi repede de ele. Iubirea lui Georgie pentru flocosul și murdarul Mister Maș este înduioșătoare, iar prietenia cu Ramzy, băiatul sărac, dar foarte isteț, este una tare frumoasă. Ei au încredere unul în celălalt și se respectă foarte mult, exact așa cum ar trebui să fie o prietenie adevărată.

Părerea mea este că necesită un pic de maturitate din partea cititorilor și de aceea o recomand copiilor peste 12 ani. Pe mine cartea m-a cucerit de la prima pagină, din momentul în care am citit poster-ul pe care-l ținea Georgie în camera sa:

”ÎNȚELEPCIUNEA CÂINILOR:

Să nu ai încredere în persoanele

cărora nu le plac câinii.

Dacă ceea ce îți dorești este îngropat,

sapă și sapă, până ce găsești.

Să nu muști dacă un mârâit este de ajuns.

Începe fiecare zi dând din coadă.

Indiferent de mărimea ta, fii curajos.

Indiferent de vârsta ta, învață trucuri noi.

Dacă cineva are o zi proastă, fii tăcut,

cuibărește-te lângă el și împunge-l puțin cu nasul.”

Câinele care a salvat lumea este o poveste captivantă, plină de imaginație și cu multă sensibilitate. Recomand cu drag cartea, o puteți găsi pe site-ul Editurii Corint.

 

Distribuie

  • Twitter
  • Facebook
  • Google

Similare

Din categoria: 13-15 ani Etichetate cu:aventura si mister, aventuri, călătorii în timp, cărți cu animale, cărți fantasy, Editura Corint Junior, știință

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Abonează-te prin email

Top articole

  • De ce e bine să citim - 10 motive
  • Charlie și fabrica de ciocolată- Roald Dahl
  • Top 10 cărți pentru adolescenți de citit în 2019
  • Recomandări de lecturi de vacanță pentru copiii de 10-12 ani
  • Dragonul tatălui meu, o poveste clasică și aventuroasă
  • Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan
  • Top 10 cărți de aventuri pentru copii de 10-12 ani
  • Trandafirii din Mexic: o lecție de istorie și mai ales de viață
  • Câinele, adevăratul meu prieten, de W.Bruce Cameron
  • 7 cărți romantice cu adolescenți de care te vei îndrăgosti

Cărți pe subiecte

A

Adolescenți  Alimentație sănătoasă  Amuzante  Animale  Autobiografie  Autori români  Aventură și mister 

B  

Băieți   Bestseller   Bullying   Bunătate și generozitate 

C

Câini  Călătorii în timp   Clasa pregătitoare/clasa întâi  Curaj

D

Dark fantasy   Dependențe   Detectivi  Discriminare  Dinozauri   

E

Emoții 

F

Fantasy   Fantome   Familie   Fete curajoase și deștepte  Ficțiune istorică   Fotbal   Frați/Surori  Frică  Furie 

G

Greșeli

H

Halloween Horror

I / Î

Idei preconcepute  Ilustrate   Imaginație  Invenții   Interzise sau controversate  Istorie Încredere

J

Jocuri pe calculator   Jurnale

M

Magie Mamă-fiică  Moarte

N

Natură  Noapte-bună  Non-ficțiune

O

Optimism  Orfani

P

Perfecțiune  Pisici  Poezii  Pozne și năzbâtii   Premiate  Prietenie   Prieten imaginar

R

Rasism  Război

S / Ș

Suspans  Școală

T

Tați  Thriller  Timiditate  Toleranță

V

Vampiri Vrăjitoare

Z

Zâne

 

    

Copyright © 2021 Bucuria Lecturii