Excursiile cu mașina pot fi un mare prilej de bucurie în familie deoarece se pot găsi foarte multe jocuri de jucat în mașină și cărți de citit care să-i țină pe copii ocupați. Nu este recomandat ca aceștia să aibă tableta sau telefonul pentru o lungă perioadă de timp, așadar este esențial să găsești mai multe alternative pentru cei mici. Iată care sunt cele mai atractive activități de copii pentru călătoriile cu mașina:
Activități de copii și jocuri de jucat în mașină
Există multe jocuri pe care le puteți juca împreună pe mașină până la destinație, printre care:
- Fazan;
- Am văzut cu ochii mei ceva ce începe cu… (o variantă a jocului I spy with my litte eye- Copilul se uită pe geam și alege un obiect/animal pe care-l vede și spune litera cu care începe obiectul/animalul, iar părintele trebuie să ghicească ce este)
- ȚOMAPAN (țări, orașe, munți, ape, plante, animale, nume);
- Ghicește animalul (Copilul se va gândi la un animal și părintele îi va pune întrebări prin care să răspundă cu DA sau NU)
- Ghicitori -poți căuta pe internet sau poți cumpăra o carte cu ghicitori amuzante
- Jocuri interactive cu diverse cartonașe
- Visatul cu ochii deschiși (încurajează copiii să se uite pe geam și să descopere peisaje noi).
Cărți de citit pe mașină
Dacă destinația este undeva mai departe, vei avea nevoie de mai multe activități. Prin urmare, pe lângă jocurile de jucat în mașină, ar fi bine să ai la îndemână o carte din care să le citești copiilor. Dacă sunt mai mari, ei vor putea citi singuri, însă pentru cei mici, este recomandat să le citească un adult. Poți încerca:
Vrăjitorul din Oz , de L. Frank Baum
Aceasta este una dintre cele mai frumoase și potrivite cărți pentru copii. Poți încerca o repovestire pentru cei mici, o carte cu poze frumoase care să le mențină atenția. Cu siguranță, cei mici nu se vor sătura de lumea fantastică pe care o vor descoperi, o lume presărată cu păduri fermecate și căsuțe din porțelan și cu siguranță vor asculta vrăjiți aventurile prin care trec Dorothy și prietenii ei, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Fricos.
Charlie și fabrica de ciocolată, de Roald Dahl
O poveste clasică, amuzantă pe care copiii o vor adora. Personajele sunt super haioase, stilul povestitorului este plin de umor, iar mesajul cărții este unul pozitiv. Toate aceste calități fac din Charlie și fabrica de ciocolată o carte excelentă pentru călătoriile cu mașina.
Spune-mi DE CE!
Aceasta este o carte cu multe informați utile, prezentate într-o manieră distractivă. Spune-mi DE CE este o enciclopedie cu răspunsuri pe înțelesul copiilor și cu poze haioase, care să le stârnească celor mici curiozitatea. Pentru poze și detalii din carte, accesează această recenzie.
Cum să faci mai suportabil drumul lung cu mașina
Călătoriile cu mașina alături de copii pot fi o provocare, dar dacă aplici câteva trucuri, drumul poate deveni mult mai plăcut pentru toată lumea. Iată câteva sfaturi pentru a face drumul cu mașina mai suportabil:
1.Fă opriri frecvente. Planifică opriri regulate pentru a permite copiilor să se întindă, să se joace și să-și consume energia.
2.Jocuri și activități. Pregătește o varietate de jocuri de jucat în mașină și activități care să îi țină ocupați. În plus față de jocurile menționate mai sus, poți adăuga jocurile de cărți, puzzle-urile mici, cărțile de colorat și jucăriile preferate.
3. Folosește audiobooks. Poți apela la tablete pentru a permite copiilor să vizioneze un film sau desene animate, însă nu ar trebui să depășească 1-2 ore. Poți apela în schimb la audiobooks sau povești audio pentru a ține copiii captivați și liniștiți.
4.Gustări și băuturi. Păstrează la îndemână gustări sănătoase și băuturi. Fructele tăiate, biscuiții, nucile și apa sunt opțiuni bune pentru a evita foamea și setea.
5.Confort și siguranță. Asigură-te că scaunele auto sunt confortabile și bine fixate. Verifică starea aerului condiționat pentru a menține o temperatură plăcută în mașină.
6. Muzică și cântece. Creează o listă de redare cu cântecele lor preferate sau cu muzică relaxantă pentru a menține o atmosferă plăcută în mașină.
Așadar, drumul lung cu autoturismul poate fi plăcut dacă încerci să-i ții pe copii ocupați cu activități distractive pe mașină. Aplică aceste strategii și călătoria cu mașina alături de copii poate deveni o experiență plăcută și memorabilă. Dacă ți-au plăcut aceste jocuri de jucat în mașină și recomandările noastre de cărți, citește și: N-ai chef de citit? Iată 6 jocuri interactive pentru o distracție pe cinste în familie!
Lasă un răspuns