
Acolo unde lumea se sfârșește este o poveste magnifică despre supraviețuire, umanitate și incredibila forță a naturii. O carte uimitoare pe care nu o poți lăsa din mână!
Acolo unde lumea se sfârșește: rezumat
Acolo unde lumea se sfârșește se bazează pe o poveste adevărată întâmplată cu mulți ani în urmă, pe o insulă din arhipelagul St. Kilda din Scoția. Acțiunea este plasată în 1727, pe o perioadă de nouă luni.
În fiecare an, vara, un grup format din mai mulți băieți și bărbați sunt duși pe Stânca Războinicului, o stâncă abruptă aflată în mijlocul oceanului, să vâneze păsările care își fac cuib acolo. Barca cu bărbați de pe Hirta va veni să-i ia înapoi acasă peste o săptămână. Cel puțin așa s-a întâmplat de fiecare dată până acum. De data aceasta, însă, nicio barcă nu se întoarce după ei și băieții sunt abandonați în bătaia furtunilor, condamnați să reziste foamei și spaimei de moarte. Cine va reuși oare să supraviețuiască? Și ce anume s-a întâmplat pe Hirta de părinții au putut să-și lase copiii la voia întâmplării?
De ce o recomand ?
Dacă te gândești ce poate fi atât de fascinant la o poveste cu 9 băieți și 3 bărbați izolați pe o stâncă dură din mijlocul oceanului, iată câteva motive care te vor convinge s-o citești:
- Fiecare capitol este imprevizibil. De-abia aștepți să dai pagina pentru a vedea ce se întâmplă în continuare. Nu poți prezice complotul, iar acesta este un mare avantaj al oricărei povești.
- Decorul dur, natura nemiloasă. Descrierile sunt atât de reale încât simți că faci și tu parte din peisaj. În plus, Geraldine McCaughrean excelează în crearea unei atmosfere întunecate și brutale, care te va captiva.
- Cadrul istoric este foarte bine realizat. Modul în care gândesc personajele, fanatismul religios, credința în supranatural și atitudinea față de femei se potrivesc perfect vremurilor respective (anul 1727).
- Legătura puternică care se stabilește între băieți. Chiar dacă nu se plac neapărat unii pe alții, se ajută, se salvează și se unesc în momente cheie pentru a putea supraviețui.
- Vulnerabilitățile personajelor. Izolarea și singurătatea scot la iveală ce este mai rău din oameni, însă umanitatea și fărâma de speranță îi ajută să descopere și ce este mai bun în ei. Fiecare personaj este bine construit și este interesant să-i urmărești cum evoluează pe parcurs.
- Poveștile. Modul prin care Quill încearcă să-i liniștească, să-i îmbărbăteze și să le dea speranță băieților cu ajutorul poveștilor este un mare atu al cărții.
Chiar dacă nu este o carte cu foarte multă acțiune, Acolo unde lumea se sfârșește nu este deloc plictisitoare. Stilul narativ captivează, astfel cartea devine imposibil de lăsat din mână.
În loc de concluzie
Acolo unde lumea se sfârșește este o carte destinată adolescenților, însă și adulților le va face mare plăcere s-o citească. Pune-o pe lista ta de ”must-read” de anul acesta și, cu siguranță, nu vei regreta! O găsești pe libris.ro.
Citește și: Extraordinara poveste a Micuței-Faimoasa Madame Tussaud, o carte ciudat de frumoasă
[…] Dacă ți-am stârnit curiozitatea și vrei să citești Luminile pierdute din St.Kilda, o găsești pe site-ul Editurii Meteorpress. Iar dacă mai cauți și alte cărți minunate în care apare acestă insulă izolată și extrem de frumoasă, îți recomandăm și Acolo unde lumea se sfârșește. […]