O iubesc pe Anna Gavalda, cărțile ei îmi merg direct la inimă! Nu știu cum reușește, dar de fiecare dată când citesc vreunul din romanele ei, mă bușește plânsul. Pe lângă faptul că le citesc pe nerăsuflate, îmi stârnesc așa niște emoții de nici nu știu ce să fac cu ele. Vă spun, femeia asta îți intră pe sub piele fără să simți că te-a înțepat, curge așa ușor prin sângele tău și te străpunge direct în inimă. Și rămâne acolo, că nu mai poți s-o scoți! E de-a dreptul periculoasă, o iubesc!
Scrie atât de frumos, de simplu și de emoționant, încât ți-e greu s-o lași din mână! Imposibil chiar! Creează dependență! Sunt sub vraja ei atât de tare, încât în momentul de față nu văd alt scriitor mai potrivit decât ea să stârnească dragostea de lectură la adolescenții care au uitat complet de cărți.
Scrisă pentru adolescenți, 35 de kile de speranță este povestea unui băiat de 13 ani care nu-și găsește locul la școală: ”Urăsc școala. O urăsc mai mult decât orice pe lume. Ba chiar mai mult…Îmi mănâncă viața.”
Pentru Gregoire, problemele încep încă din prima zi de grădiniță, dar adolescența este momentul în care lucrurile încep să se complice cu adevărat. El ia numai note proaste, este exmatriculat, ca mai apoi să rămână repetent, nu numai o dată, ci de două ori! Ajunge să-și piardă încrederea în propria persoană, dar ce-i mai dureros pentru el, dezamăgește singura persoană pe care o iubește cu adevărat, bunicul său Leon. Nici o școală nu mai vrea să-l primească, părinții lui se ceartă permanent, iar dezastrul atinge punctul culminant atunci când bunicul se îmbolnăvește. Toată lumea lui Gregoire se prăbușește! Nici faptul că este admis, în cele din urmă, la o școală tehnică nu prea îl mai ajută. Ceva se întâmplă, însă, și Gregoire face un mic efort…Pentru bunicu’…
Acțiunea cărții este centrată pe relația minunată dintre Gregoire și bunicul său Leon. Bunicul e singura persoană care-l înțelege, care-i vede potențialul și care-l încurajează. Bunicul e de fapt singurul care-i este aproape, părinții săi fiind prea ocupați și prea nefericiți ei înșiși pentru a se mai interesa de problemele copilului lor. Cu bunicul își petrece cel mai mult timp, construind în atelierul acestuia tot felul de lucruri interesante, sfătuindu-se sau doar stând așa, degeaba. Baraca de scânduri a bunicului este singurul loc unde Gregoire se simte fericit: ”Când intru în cămăruța asta ticsită, deschid larg nările ca să simt mirosul bucuriei”.
Mesajul acestei povestiri, așa cum l-am perceput eu, este că nimeni nu poate fi bun la tot, că oameni diferiți vor reuși în moduri diferite și că fiecare trebuie să găsească locul unde simte mirosul bucuriei. Toți merităm să fim sprijiniți de-a lungul drumului, chiar dacă lucrurile nu au mers așa cum a fost planificat, iată un mesaj foarte frumos transmis de Gavalda prin această poveste înduioșătoare!
”În fiecare seară, după ore, mă plimbam în loc să mă uit la televizor cu ceilalți. Traversam satele, pădurile, câmpurile. Mă plimbam mult. Respiram încet și adânc. Mereu cu aceeași frază în cap: <<Ia-le pe toate, Bunule-Leon, respiră aerul ăsta curat. Respiră. Trage în piept mirosul ăsta de pământ și ceață. Sunt aici. Eu sunt plămânii tăi, elanul tău și inima ta. Lasă-te pe mâna mea. Ia!>>
Era un fel de respirație gură la gură de la distanță.
Mâncam bine, dormeam bine, atingeam scoarța copacilor și mă duceam să mângâi caii vecinului. Îmi strecuram mâna sub coama lor caldă și șopteam: Ia!Îți face bine.”
35 de kile de speranță este o carte minunată, atât pentru copiii de la +12 ani, cât și pentru părinții lor:)
Lectură plăcută!
Lasă un răspuns