Cărțile pentru adolescenți au foarte mare priză la publicul de toate vârstele, inclusiv adulții fiind extrem de captivați de aceste romane. Popularitatea lor se explică în mare parte prin faptul că ele evocă o perioadă memorabilă din viața oricărui om, o perioadă ce constituie un punct de cotitură în dezvoltarea personalității unei persoane. Indiferent dacă este vorba despre un roman de dragoste sau unul fantasy, te poți regăsi ușor în personajele acestor cărți.
Și pentru că acest gen de literatură este atât de popular, cărțile young adult devin din ce în ce mai bune. Există o mulțime de titluri în librării, dacă nu mai știi ce să alegi, îți oferim în acest articol câteva sugestii!
Cărți fantasy pentru adolescenți
Dacă îți plac basmele și legendele, dacă vrei o poveste plină de sensibilitate, cu personaje puternice și aventuri incredibile, atunci trebuie neapărat să citești această carte.
Shiori, singura prințesă a lui Kiata, are un secret pe care nu trebuie să-l afle nimeni. Magia care-i curge prin vene este interzisă în regat și de aceea, ea o ascunde de ochii lumii. În dimineața ceremoniei ei de logodnă, Shiori își pierde controlul și atrage atenția mamei sale vitrege, Raikama, care stăpânește magia neagră. Aceasta o alungă pe Shiori din regat și-i transformă pe frații ei în cocori, amenințând-o pe fată că dacă spune cuiva vreun cuvânt despre ce s-a întâmplat, frații săi vor muri.
Shiori pornește în căutarea fraților săi și, în călătoria ei, descoperă o conspirație întortocheată prin care se încearcă îndepărtarea de la tron a familiei sale. Pentru a îndrepta lucrurile, tânăra prințesă apelează la ajutorul celui cu care trebuia să se căsătorească și să-și folosească magia.
Dacă te atrage mitologia și vrei să citești ceva cu adevărat interesant, poți opta pentru această repovestire a legendei zeițe Circe.
În casa lui Helios, zeul soarelui și cel mai puternic dintre titani, se naște o fiică. Dar Circe este un copil ciudat. Nu este puternică, precum tatăl ei și nici fermecătoare asemenea mamei sale. Totuși, ea descoperă că deține puterea vrăjitoriei.
Simțindu-se amenințat de propria copilă, Zeus o alungă pe o insulă pustie. Acolo, Circe își perfecționează meșteșugul, dar atrage fără să vrea mânia oamenilor și a zeilor. Ea ajunge față în față cu unul dintre cei mai înfricoșători și răzbunători dintre olimpieni și trebuie să-și folosească toată puterea pentru a scăpa de furia lui.
3. Patru regine moarte, de Astrid Scholte
Această carte de debut este plină de acțiune, are multe răsturnări de situație, personaje incredibile și o lume fantastică de care nu te mai saturi. Patru regine moarte are un scenariu care te ține constant în suspans și îți oferă suficientă adrenalină pentru a deveni dependent de poveste.
Keralie Corrington are 17 ani, este una dintre cele mai abile hoațe din Quadara și o mincinoasă redutabilă. Când Keralie îi fură un pachet lui Varin, un cetățean onest din Eonia, cei doi se trezesc implicați într-o conspirație care duce la uciderea celor patru regine ale Quadarei.
Tinerii se hotărăsc să descopere cine le-a omorât pe suverane, iar parteneriatul lor se transformă într-o poveste de dragoste. Însă, înainte de a se gândi la un viitor împreună, ei trebuie să găsească o cale să rămână în viață.
4. Anul de grație, de Kim Liggett
O carte pe care nu o poți lăsa din mână, o poveste care te bântuie mult după ce ai terminat-o de citit deoarece este întunecată și terifiantă, dar deosebit de frumoasă. Citește mai multe despre ea în această recenzie.
În ținutul Garner, fetelor li se spune că acestea dețin puterea de a ademeni bărbații și de a face femeile să înnebunească de gelozie. Li se spune că pielea lor emite un afrodiziac puternic, esența potentă a tinereții și de aceea, la 16 ani sunt izgonite într-un anumit loc unde trebuie să scape de așa-zisa magie și să se întoarcă purificate, gata de măritiș. Dar nu toate se întorc în viață, iar cele care o fac, sunt schimbate pentru totdeauna.
Cărți de ficțiune istorică pentru adolescenți
Tyll îmbină perfect poveștile folclorice germane și ficțiunea istorică. Scrisă din mai multe puncte de vedere, cartea te transpune în lumea medievală și îți arată cât de crudă, sângeroasă și de multe ori absurdă era viața în acele vremuri.
Printre regi blestemați, regine care nu încetează să comploteze, iezuiți care vânează vrăjitori și blasfematori, țărani-alchimiști și alte personaje ciudate, bufonul Tyll păcălește moartea în Europa devastată de Războiul de 30 de ani. O carte uimitoare, menită să aducă la lumină nebunia regilor și înțelepciunea nebunilor.
6. Sânge și splendoare, de Sarah Dunant
Sânge și splendoare este o carte captivantă și convingătoare, iar Sarah Dunant este o povestitoare extraordinară. O adevărată plăcere s-o citești.
Cartea este o cronică flamboaiantă a uneia dintre cele mai spectaculoase familii din istoria lumii, Borgia. Acțiunea este plasată spre sfârșitul secolului al XV-lea și prezintă jocurile de putere folosite de puternica familie italiană pentru a-și păstra supremația la Roma. Controverse, conflicte, corupție la nivel înalt, inclusiv în sânul Bisericii Catolice, toate acestea sunt ingredientele unei cărți savuroase pe care nu poți s-o lași din mână.
7. Anatomie. O poveste de iubire, de Dana Schwartz
O carte care te cucerește imediat, o poveste gotică plină de mister, intrigă și romantism.
Hazel Sinnett este o tânără aristocrată care îndrăznește să-și dorească mai mult de la viață decât să se mărite. Visul ei este să devină chirurg, dar este dată afară de la cursurile renumitului doctor Beecham, pentru simplul motiv că este femeie… Jack Currer este un recuperator de cadavre care încearcă să supraviețuiască într-un oraș plin de pericole. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste adevărată, însă viața lor este presărată cu crime, mistere și alte lucruri horror.
Cărți pentru adolescenți de dragoste
8. Dacă te apropii, de Jacqueline Woodson
Cunoscută pentru obiceiul său de a trata subiecte dificile, Jacqueline Woodson vorbește în această carte despre prejudecățile rasiale. Dacă te apropii este o carte plină de sensibilitate și emoție despre dragostea dintre doi adolescenți de rase diferite, o evreică și un afro-american.
Jeremiah este la un liceu din Brooklyn și se simte bine cu gașca lui de prieteni cu care joacă baschet. Însă, când părinții lui decid să-l transfere la o altă școală, viața lui se schimbă definitiv. Aici o întâlnește pe Ellie, de care se îndrăgostește într-o clipă. Totuși, nu trece mult timp până să-și dea seama cât de diferite sunt lumile lor și prin câte încercări trebuie să treacă pentru a rămâne împreună.
9. Adam și Eva, de Liviu Rebreanu
Lasă deoparte cărțile de dragoste banale, oferă-i acestui roman deosebit atenția ta și nu vei regreta! Vei descoperi o poveste minunată, care îți va rămâne în suflet mult timp!
Adam și Eva are ca temă principală credința în reîncarnare. Toma Novac, trece prin 7 vieți (pastor în India, guvernator în Egipt, scrib în Babilon, cavaler roman în Roma, călugăr în Germania medievală, medic în Franța Revoluției franceze și profesor universitar la București) în care se îndrăgostește de 7 femei diferite: Navamalika, Isit, Hamma, Servilla, Maria, Yvonne și Ileana.
Cărți motivaționale pentru adolescenți
10. Curaj cât trebuie, de Cheryl Strayed
O carte mică, dar fabuloasă pe care oricine ar trebui s-o aibă în buzunar deoarece te ajută să privești viața cu mai mult curaj.
Considerată a fi un „mini-manual cu instrucțiuni pentru suflet”, ”Curaj cât trebuie” conține o colecție de citate și gânduri ale autoarei despre viață, iubire, compasiune și lucrurile care contează cu adevărat în viață. Autoarea vorbește direct, fără menajamente și cu mult umor despre imperfecțiunile noastre și greșelile pe care le facem conștient sau nu. ”Curaj cât trebuie” este o carte revelatoare și un adevărat deliciu să o citești.
11. You Don’t Have to Learn Everything the Hard Way, de Laya Saul
Această carte abordează subiecte dificile, dar extrem de utile pentru adolescenți. Laya Saul îi ajută pe tineri să găsească tactici simple, dar eficiente pentru a face față unor probleme precum sexul, abuzul, drogurile și multe altele. Fiecare capitol este scris în porțiuni mici și plin de idei, povești, citate și întrebări pentru introspecție. Inspirațională, reconfortantă și extrem de utilă, cartea nu trebuie să lipsească din biblioteca adolescenților.
Citește și: Cărți pentru adolescenți care le oferă acestora lecții valoroase de viață
Lasă un răspuns